Aparat de Aer Condiționat Samsung

Aparat de Aer Condiționat Samsung
5 (100%) 3 votes

În anul 1980, primul aparat de aer condiționat Samsung a ieșit pe porțile fabricii, în timp ce în anul 1983 primul computer personal al acestui brand fiind prezentat pe piața locală.

Samsung este unul dintre liderii mondiali în materie de tehnologie inteligentă pentru viața de zi cu zi, reușind să ofere lumii o multitudine de dispozitive capabile să ne îmbunătățească existența. Lansată pe piață în anul 1969, compania Samsung s-a remarcat prin producția de televizoare, iar în anii care au urmat și-a diversificat gama de produse, așa cum a fost în anul 1974, când a lansat frigidere și mașini de spălat rufe. 

Încetul cu încetul, această corporație din Coreea de Sud și-a extins prezența în întreaga lume, astăzi, fiind unul dintre super brandurile care se bucură de apreciere în orice colț al lumii.

Din momentul în care a fost lansat primul aparat de aer condiționat Samsung și până în momentul actual, compania sud-coreeană a transformat total conceptul de confort în materie de răcire și încălzire asistată, astfel că pentru toți utilizatori, Samsung înseamnă calitate superioară, garanție extinsă, produse fiabile și care schimbă complet perspectiva de a te bucura de viață.

Tu ai acasă sau folosești la serviciu vreun dispozitiv al acestui brand?

aer condiționat samsung ieftin inverter

Aparat de aer condiționat Samsung

Pentru cei care se interesează de un dispozitiv de aer condiționat samsung, forumurile sunt pline de păreri ale utilizatorilor și ale celor care interacționează cu produsele acestei companii. Samsung de 24000 btu este unul dintre produsele de top ale acestei firme în materie de aer condiționat, dar, așa cum ne-a obișnuit până acum, atunci când este vorba de calitate, fiabilitate și soluții inteligente, Samsung este unul intre liderii incontestabili, așa că, poți alege cu încredere oricare dintre următoarele articole:

1. Aer condiționat Samsung AR12NXFPEWQNEU MaldivesAparat de aer conditionat Samsung Maldives

  • Dotat cu unul dintre cele mai avansate filtre – Easy Filter Plus Auto Clean;
  • Compresor de tip Inverter, în 5 trepte, cu tehnologia Digital Inverter 8-Pole;
  • Acoperă o suprafață de aproximativ 35 mp;
  • Clasă energetică A++ (pe partea de răcire) și A+ (pe partea de încălzire);
  • Capacitate de 11942 BTU (răcire) și 12625 BTU (încălzire);
  • Multiple funcții complexe și inteligente care oferă un control eficient al răcirii/încălzirii – control Wi-Fi, dezghețare în mod automat, silențiozitate (Super Silent), Funcția Powerful sau Night/Sleep mode;
  • Nivelul de zgomot emis în timpul funcționarii este de 19 dB;
  • Utilizabil pentru orice tip de spațiu rezidențial.

Cumpara pe eMag.ro

2. Aer condiționat Samsung AR18NSFPEWQNEU 18000 BTUAparat de aer conditionat Samsung AR09MSFPEWQNEU, 9000 BTU, Clasa A++

  • Compresor Digital Inverter 8 pole cu caracteristici de răcire și încălzire;
  • Capacitate de 18000BTU;
  • Aer condiționat Samsung 18000 btu cu super filtru anti-bacterian, anti-alergenic 
  • Clasă energetică A++ (pe partea de răcire) și A+ (pe partea de încălzire);
  • Funcții avansate de control al umidității, ventilației, încălzirii și răcirii – Fast Cool, Power Save, Turbo Mode sau Wi-Fi Control;
  • Aplicabilitate sporită și eficiență maximă în spațiile rezidențiale;
  • Pe evoMAG.ro aerul condiționat Samsung are un preț super atractiv

Cumpara pe evoMAG.ro

3. Aer condiționat Samsung AR09MSFPEWQNEU 9000 BTU

  • Mod inteligent de păstrare stabilă a temperaturii necesare;
  • Clasă energetică A++ (pe partea de răcire) și A+ (pe partea de încălzire);
  • Funcții multiple care eficientizează calitatea încălzirii/răcirii – Sleep/Night Mode, Powerful Mode, Power Save, Super Silent sau dezghețare automată;
  • Acoperă o suprafață de 25 mp;
  • Filtru de tip 3-CARE Filter Auto Clean;
  • Compresor Inverter în 5 trepte, de tip Inverter 8-POLE;
  • Mod de auto-curățare cu ajutorul funcției Auto Clean;
  • Capacitate de 9213 BTU (răcire) și 10919 BTU (încălzire);
  • Un aer condiționat ieftin de la unul dintre cele mai inovatoare branduri din lume.

Cumpara pe eMag.ro 

Istoria firmei Samsung

Rezultat al unei inițiative private realizate în Coreea de Sud în anul 1969, Samsung este unul dintre brandurile internaționale care au reușit să le ofere clienților de pretutindeni acces la o tehnologie inovatoare și cu mult peste standardele competitorilor.

Cunoscută pentru producția de electronice (televizoare, componente pentru computere și telefoane), producția de unități de aer condiționat a început în anul 1980. De atunci, Samsung a reușit să le ofere clienților alternative inteligente la produsele de răcire și încălzire la un preț care evidențiază calitatea furnizată (în general, pentru un aer condiționat Samsung 12000 btu prețul este cu 10% mai mare decât al competitorilor, dar cu până la 80% mai multă fiabilitate).

Citeste si: Aer Condiționat Ieftin. 7 Cele Mai Ieftine Aparate de Aer Condiționat

După producția de televizioare, mașini de spălat, videoplayere și aparate de aer condiționat, în anul 1983 compania a început să producă și computere personale. Între anii 1991-1993, Samsung patenteaza primul telefon mobil, iar în anul 1999 lansează primul monitor de computer 3D, ulterior reușind (în anul 2003) să furnizeze soluții inteligente high-tech pentru segmentul de panouri LCD-TFT. An după an, până în prezent, Samsung a crescut în popularitate datorită produselor sale și a inovațiilor pe care ni le prezintă, precum memorii RAM de 40 nm (2009) sau televizoare UHD de mari dimensiuni care pot fi curbate (2014).  Pentru oricare dintre aceste produse sau pentru un aer condiționat Samsung Emag îți oferă alternative de top la prețuri foarte avantajoase. Poți încerca și tu experiența complexă și completă pe care ți-o oferă un astfel de produs de la Samsung!

Producţia de aparate aer condiționat Samsung

Indiferent de tipul sau modelul aparatului prezentat de către acest brand, raportul preț-calitate este unul care reflectă în mod perfect ceea ce oferă această companie (pentru un aer condiționat samsung 18000 btu prețul este încadrat în clasa medie, în timp ce calitatea oferită este din clasa superioară). La nivel internațional, Samsung numără peste 308,745 de angajați care au reușit până în prezent să aducă nivelul producției de produse a companiei la nivel de milioane iar valoarea brandului fiind de peste 32,9 miliarde de dolari (la nivelul anului 2012). În plus, un dispozitiv de aer condiționat Samsung înseamnă inovație, calitate superioară și produse orientate către client și protejarea mediului înconjurător.

Date de contact Samsung Romania

Garanţie aer conditionat Samsung

În materie de aer condiționat Samsung oferă 24 de luni garanție produselor sale, dar fiecare model în parte este o opera de artă în ceea ce privește facilitățile oferite utilizatorului. Chiar dacă multe dintre modelele oferite nu se pot încadra în categoria de aer condiționat ieftin, a-ți achiziționa un aparat de la Samsung este echivalentul unei investiții cu randament pe termen lung. Dacă îți dorești să te bucuri de o viață la standarde maxime de confort și siguranță, atunci trebuie să fie Samsung!

Alte resurse

Samsung se regăsește sub diverse modele de produse în locuințele noastre, așa că, pentru cei care deja se bucură de calitatea acestor produse și-n special a unui aparat de aer condiționat Samsung, secțiunea de comentarii vă stă la dispoziție. În plus, pentru cei care își doresc un astfel de dispozitiv acasă, un videoclip care o să vă prezinte câteva dintre avantajele unui astfel de aparat.

1012 Vizualizări totale 2 Vizualizări azi

Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Reply: