Centrale termice Attack



Compania slovacă Attack activează pe piața europeană de peste 19 ani. Cele mai bune centrale termice Attack sunt disponibile la nivel mondial.
Centrale termice Attack

Grație caracteristicilor avansate ale produselor de încălzire pe care le furnizează, acest brand efectuează cu succes încălzirea locuințelor și a spațiilor comerciale și industriale din peste 49 de țări ale lumii.

Pornită la drum înainte de anii 2000, compania Attack se evidențiază printr-o vastă selecție de echipamente și sisteme de încălzire, precum și prin prezentarea unor inovații în acest domeniu.

Protejarea mediului înconjurător este obiectivul primordial al brandului. Drept urmare, încă de la înființare, compania a primit numeroase premii și distincții în acest sens.

Peste 150 de anagajati lucrează în cele trei facilități din Slovacia. In momentul actual exista 44 de puncte de vânzare și 709 puncte de service numai în această țară. Fabrica principala este situată în apropiere de Zilina.

Eforturile laboratoarelor de dezvoltare și cercetare sunt axate pe identificarea celor mai avantajoase soluții de economisire pentru utilizator. Cele mai bune rezultate sunt din partea produselor de încălzit Attack.

Click aici pentru preţul centralelor

Centrale termice Attack

Centralele pe lemn Attack se remarcă printr-un randament termic de 91% (printre cele mai mari din gama sa de produse).

Precum majoritatea produselor de încălzire și apă caldă menajeră Attack și acestea beneficiază de o serie de premii obținute de-a lungul timpului.

Toate acestea le certifică calitatea superioară și nivel foarte ridicat de performanță. Iată câteva modele de centrale termice pe lemne Attack care merită toată atenția:

Centrală termică pe lemne Attack 25 kw
• Centrală termică pe lemne Attack 35 kw

Istoria companiei Attack

Compania Attack și-a început activitatea în anul 1995, în Slovacia. De-a lungul timpului și-a îmbunătățit în mod frecvent calitatea produselor oferite.

De asemenea, în cei peste 19 ani de activitate susținută, centralele termice Attack și toate celelalte sisteme de încălzire Attack au beneficiat de o numeroase îmbunătățiri. Multe dintre acestea au fost recompensate prin premii și distincții din parte organismelor abilitate.

Anul 2003 este momentul în care acest brand a primit certificatul de calitate ISO 9001 pentru produsele sale. Astfel, centralele termice pe gaz Attack sau sistemele de panouri solare pentru încălzire Attack sunt garantate din punct de vedere al calității.

În plus, în portofoliul societății există zeci de modele pentru fiecare tip de echipament de incalzire (78 de modele de centrale termice Attack, 855 de radiatoare Attack sau 26 de modele de centrale termice pe peleți și lemn Attack).

Pentru nivelul superior de inovare și performanță al produselor sale, compania Attack a primit un premiu de excelență în anul 2010, în cadrul galei MCE din Milano.

Printre celelalte distincții primite se numără premiul primit la CONECO-RACIOENERGIA- CLIMATHERM Bratislava în anul 2008, medalia de aur la AQUATHERM NITRĂ în anul 2009, medalia de aur la SHK BRNO în anul 2012 sau premiul Grand Prix la Convenția din Praga din 2013.

De aceea, ori de câte ori achiziționezi o centrală termică Attack sau orice alt tip de echipament de încălzire Attack vei fi sigur de calitatea extraordinară a acestor produse.

Producţia de centrale termice Attack

Centralele termice Attack sunt doar o parte din gama de produse destinate încălzirii spațiilor industriale, rezidențiale și comerciale ale acestui brand.

Printre echipamentele și sistemele de produs căldură și apă menajeră Attack se numără centrale termice și cazane electrice, cu panouri solare, pe gaz sau pe lemne ori peleți.

Există peste 855 de modele de radiatoare și calorifere Attack în portofoliul acestei companii. De asemenea, majoritatea acestor produse prezintă un spectru larg de putere termică generată, așa că ai de unde alege.

Date de contact pentru Attack România
• Email: export@attack.sk
• Site: http://www.attack.sk/ro/

Garanţie
Garanția standard în cazul centralelor termice Attack este de 24 de luni. Majoritatea produselor de încălzit Attack beneficiază și de posibilitatea acordării unei extra-garanții.

Alte resurse
• Attack pe Internet
Site-ul Attack

Unul dintre cei mai renumiți producători de centrale termice din Slovacia, Attack este o companie care oferă produse de calitate de peste 19 ani. România este una dintre cele 49 de țări în care se găsesc centralele termice pe lemn Attack.

Dacă deja este unul dintre proprietarii unui produs de încălzire Attack, atunci ajută-i pe ceilalți potențiali cumpărători cu un sfat din propria experiență despre acest brand.

Secțiunea de comentarii de mai jos îți stă la dispoziție!

 



Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Reply: