De Ce E Caloriferul Rece Sus Chiar Dacă Merge Centrala?



Ai un calorifer în casă care nu se încălzește cum trebuie? Primul tău gând sigur a fost să verifici imediat centrala. 

Ai fost surprins însă să descoperi că aceasta este pornită și funcționează fără probleme? 

O situație cu adevărat enervantă este cea în care caloriferul este cald doar pe jumătate. 

În cel mai rău caz posibil, acesta este rece chiar în partea de sus, fiind cald în rest. 

Acum apare întrebarea: de ce e caloriferul rece doar în partea de sus dacă centrala funcționează?

În articolul de astăzi de la Blog de Instalații îți explic care sunt posibilele cauze pentru care caloriferul poate rămâne rece în partea de sus chiar dacă este cald în rest. 

Îți voi oferi desigur și soluția care să te ajute să rezolvi această problemă în cel mai scurt timp posibil. 

De Ce E Caloriferul Rece Sus Chiar Dacă Merge Centrala

Cum încălzește un calorifer care funcționează?

Un calorifer care funcționează fără probleme trebuie să fie cald pe toată suprafața, de sus până jos și de la stânga la dreapta. 

Dacă există anumite porțiuni în care acesta nu se încălzește cum trebuie, este clar că există o problemă la calorifere. 

Pot fi mai multe situații cu care te poți confrunta, iar astăzi o vom aborda pe cea mai neplăcută dintre toate: un calorifer rece sus și cald jos. 

Pentru ca acesta nu este doar un mic inconvenient, trebuie să iei în calcul serios faptul că este vorba de o problemă în instalația de incalzire centrala. 

De cele mai multe ori, de vină este chiar aerul din circuitul de încălzire. 

Fiindca apa este mult mai densă decât aerul, acesta se ridica mereu în partea de sus a caloriferului.

Din acest motiv, în acea zonă poate apărea un dop de aer, care împiedică apa să ajungă acolo. 

Ca urmare, caloriferul este rece când pui mâna pe el și camera nu se încălzește cum trebuie.

Tot ce trebuie să faci pentru a rezolva rapid această problemă este să aerisești bine caloriferul!

aerisirea caloriferului blog

Cum se face corect și rapid aerisirea caloriferului

Iată ce trebuie să faci pentru aerisirea caloriferului în scurt timp și fără bătăi de cap:

Pregătirea pentru aerisirea caloriferului

  • Oprește centrala pentru a nu risca să te rănești cu apă fierbinte în momentul în care va începe să curgă apa ca urmare a aerisirii caloriferului.

Gasirea aerisitorului pe calorifer

  • Caută în partea dreaptă a caloriferului aerisitorul (e sub forma unui mic șurub, ușor de identificat).
  • Folosește ceva sub aerisitor (un prosop, o lavetă groasă) pentru a evita ca apa să ajungă pe parchet sau pe perete.

Aerisirea și colectarea apei din calorifer

  • Folosește o cheie specială de aerisit caloriferele dacă ai la îndemână pentru a deschide aerisitorul. În cazul în care nu ai așa ceva acasă, folosește o șurubelniță plată pentru deschidere.
  • Pentru a deschide aerisitorul, trebuie să rotești cheia sau șurubelnița în sensul invers acelor de ceasornic. Imediat ce vei începe rotirea, vei auzi cum începe să iasă aerul.
  • Aerul trebuie lăsat să iasă treptat până în momentul în care începe să curgă apă din calorifer sub forma unui jet care curge constant, fără oprire.
  • Acesta este momentul în care poți închide aerisitorul. Strânge-l bine însă nu îl forța pentru a nu risca să-l rupi.

Verificarea presiunii din centrală 

  • Caloriferul a fost aerisit, însă nu ai terminat încă treaba. După fiecare aerisire, scade presiunea în instalație, motiv pentru care mai ai ceva treaba la centrală. 
  • Verifică manometrul să vezi dacă valoarea indicată este între 1-2 bari. Dacă nivelul indicat este sub 1, va trebui să încarci instalația cu apă din robinetul de umplere. Trebuie să faci asta până când nivelul ajunge între 1-2 bari. 

Calorifer rece sus de ce

Alte situații în care aerisirea caloriferului devine necesară 

Nu doar atunci când caloriferul este rece sus și cald la bază este necesar să te asiguri că acesta este bine aerisit. 

Uite și alte situații în care aerisirea caloriferului devine necesară și utilă:

  • Aeriseste periodic, la finalul toamnei, pentru a evita apariția problemelor și a costurilor mărite pe factură în sezonul rece. 
  • Atunci când se aud zgomote ciudate în interiorul elementelor caloriferului.
  • Atunci când este frig în camera deși centrala funcționează fără probleme.
  • În situația în care caloriferul se încălzește mai greu decât de obicei. 
  • Dacă observi apariția frecventă a condensului sau a mucegaiului pe pereți. Aceștia sunt indicatori clari ai încălzirii necorespunzătoare dintr-o încăpere. 
  • După schimbarea unei piese la centrală, montarea unui nou calorifer sau golirea instalației de apă. 

Ce riști dacă amâni prea mult aerisirea caloriferului?

Dacă ignori sau amâni prea mult aerisirea caloriferului, nu vei resimți doar disconfortul termic, ci va trebui să suporți și costuri mai mari pe factura de încălzire. 

Un calorifer neaerisit nu poate ceda căldură în mod eficient. 

Astfel, centrala va fi obligată să depună un efort dublu pentru a atinge temperatura setată în termostat.  

În plus vei risca și integritatea instalației pe termen lung. Durata de viață a centralei se poate reduce prin uzura sa prematură. 

Mai mult decât atât, te poți trezi cu fisuri cauzate de oxidarea caloriferelor de oțel pe interior din cauza aerului blocat.

În anumite situații, se poate ajunge chiar la inundații în locuință cauzate de coroziunea internă a unor calorifere precum cele de oțel, dacă acestea nu sunt aerisite o lungă perioadă de timp. 

să aerisești bine caloriferul

La final

Deși un calorifer care nu este complet rece poate părea a nu fi o problemă urgentă, dacă o ignori, vei suporta costuri suplimentare inutile pe termen lung.

Un calorifer neaerisit bine va pune presiune inutilă pe centrală. În consecință, aceasta va consuma mai mult decât trebuie, în timp ce locuința nici nu va fi bine încălzită. 

Cu siguranță nu vrei să pățești asta toată iarna! 

Tot ce trebuie să faci pentru a scăpa de problemă este să urmezi pașii simpli pe care ți i-am indicat pentru a te asigura că vei avea un calorifer aerisit și încălzit pe toată suprafața!

Îți las la final un alt articol util despre inhibitori pentru centrala termica. 

Intră aici să afli ce este inhibitorul pentru calorifere și centrala termică și de ce este necesar și util. Informațiile oferite te pot scăpa de multe facturi de reparații la instalațiile din casă.



Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Reply: