Controlul și Reglajul Centralei Termice
Când vezi factura la gaz ca începe să urce încet dar sigur, primul gând e: „centrala mea consumă prea mult gaz”.
De multe ori nu centrala e de vină, ci felul cum o folosim.
O pornim și o lăsăm „să meargă”, dăm termostatul mai tare că ne e frig, închidem robineții în camerele unde nu stăm, ținem apa pe tur la 70°C.
Toate astea par chesti mici și nevinovate dar puse cap la cap înseamnă bani aruncați pe geam în fiecare iarnă.
Mare parte din consum se reglează din butoane si din izolatie, nu din schimbat centrala. Controlul și reglajul fac diferența.
Dacă știi ce faci ai căldură constant fără ca centrala să se tureze ca nebuna. Hai sa-ți arăt trei zone unde se greșește cel mai des:
- Termostatul de ambient, cum îl setezi ca să nu-ți meargă centrala non-stop și să nu ții 25°C în casă degeaba.
- Programarea pe zi si noapte, două setări simple care îți dau economie fără să simți frigul.
- Temperatura pe tur, locul unde se pierd bani mai ales la centralele în condensare.
O să vezi ce să NU mai faci, gen „o dau la maxim ca să se încălzească mai repede”. Dar și ce să faci în schimb, gen „scad 1°C și iau 5-6% economie”.
Sunt lucruri pe care le poți regla singur în 5 minute, fără instalator. Hai să le luăm pe rând și să facem centrala să lucreze mai bine pentru tine.

Folosește corect termostatul centralei termice
Hai să recunoaștem: uneori dai termostatul „la blană” ca să se încălzească casa mai repede… și tot nu e cald mai devreme.
Sau închizi de tot robineții din camerele nelocuite, iar restul casei parcă nu se mai incalzeste cum trebuie.
Asta e rețeta clasică pentru consum mare și confort mic.
Hai sa facem reglajul ca la carte, simplu și fără teorii:
- Setează o temperatură realistă. Ziua 20–23°C, noaptea 19–20°C. Nu da mai mult dacă nu vrei facturi umflate.
- Nu tura centrala dând-o la maxim. Nu se încălzește mai repede, doar va merge mai mult timp.
- Folosește robineții termostatici. Reglează pe camere sa fie mai răcoare în dormitor, mai cald în living. Nu îi închide complet, dă-i la minim ca să nu blochezi circulația și să nu creezi zone reci.
- Fă-ți două programe de bază, unul de zi, unul de noapte. Chiar și pe un termostat simplu poți face economie fără să-ți fie frig.
- Scade temperatura cu un grad Celsius! Un grad mai jos pe termostat poate însemna până la ~6% economie, fără să ai disconfort.
Dacă ai impresia că centrala ta consumă prea mult, e posibil să fie de la aceste obiceiuri mărunte. Le corectezi în 5 minute și vezi diferența toată iarna.
Am pus toate explicațiile exemple și greșelile frecvente în acest video.
Vezi videoul nou și afla cum să folosești corect termostatul și robineții termostatici ca să ai căldură cu mai puțin gaz.
Setare termostat centrala termică
Știi faza aia cu „Bine… dacă te lasă nevasta”? Gluma-i glumă dar trucul e beton.
Dai termostatul cu 1°C mai jos și vezi cum se domolește consumul fără să-ți înghețe nasul în casă.
Uite de ce merită:
- –6% la încălzire doar dintr-un grad. Atât de simplu.
- Confortul rămâne iar creierul nici nu sesizează diferența.
- Fără investiții pentru ca nu chemi pe nimeni, nu cumperi nimic. Doar apeși un buton.
Cum trebuiue sa faci pe scurt:
- Ai 22°C acum? Coboară la 21°C (da, știu… dacă te lasă nevasta ).
- Noaptea și când nu e nimeni acasă, mai tai încă 0,5–1°C.
- Ai termostat inteligent? Setează două programe: zi & noapte.
Greșeli frecvente pe care le văd mereu:
- Nu da la maxim ca „să încălzească mai repede”. Doar merge mai mult și consumă mai mult.
- Nu închide complet robineții termostatici în camerele nefolosite. Lasă-i pe minim ca să nu creezi zone de frig care încurcă restul circuitului.
Am pus totul clar în video, cu pași simpli și exemple reale din case obișnuite.
Intra sa vezi cum un singur grad îți liniștește factura.
Scade temperatura apei la centrală!
Te-ai uitat vreodată la setările centralei și ai lăsat „pe tur” la 70°C doar ca „să fie cald”?
Pare logic… dar exact aici se duc banii care-i dai pe factură.
Când apa care pleacă spre calorifere e prea fierbinte, centrala muncește inutil de mult.
Intră și iese mai des din regim, iar consumul sare fără să-ți dea înapoi mai mult confort.
Uite cum rezolvi simplu și imediat, fără scule și fără instalator:
- Coboară temperatura pe tur la 55–60°C. În foarte multe case confortul rămâne identic, dar consumul scade chiar și cu ~10%.
- Nu te speria de apa caldă menajeră. Setarea asta afectează DOAR circuitul de încălzire cu calorifere, nu și apa de la robinet.
- Ai încălzire în pardoseală? Cu atât mai bine: țintește 35–45°C. Pardoseala lucrează la temperaturi joase, exact locul unde centralele în condensare sunt cele mai eficiente.
Cum schimbi setarea asta?
Intră în meniul centralei / „Temperatura tur încălzire” / scade la 50 – 60 grade, testează o zi, apoi mai scade un pic.
Dacă nu găsești opțiunea, cauta in manualul modelului tău.
De ce funcționează asta?
La temperaturi mai joase, recuperezi mai multă căldură în schimbător prin efectul de condensare.
Iar centrala nu mai „aleargă” inutil. Rezultatul va fi căldură constantă cu mai puțin gaz.
Am făcut un video scurt în care îți arăt exact unde umbli în meniul centralei.
Vezi exemple concrete și greșelile care irosesc bani iarna.
Privește videoul nou și vezi pas cu pas cum scazi temperatura pe tur fără să-ți fie frig.
La final
Dacă ar fi să rezum totul într-o singură idee, ar fi asta: nu trebuie să cumperi o centrală nouă ca să ai căldură eficientă, trebuie doar s-o folosești corect.
Cele mai mari pierderi nu vin din cauza echipamentelor, ci din obiceiuri.
Termostatul dat prea tare, robineții închiși complet în camerele nefolosite, temperatura pe tur setată aiurea. Toate par detalii dar se simt direct în factură.
De asta e bine să ajustezi treptat. Scade un grad, aerisește caloriferele, verifică presiunea și setează două programe simple, zi și noapte. În câteva zile o să vezi diferența și în confort, și la consum.
Centrala ta nu trebuie să muncească mai mult, ci mai deștept.
Dar mai este o problema cu centralele termice care nu au mentenanta facuta anual, pentru ca oamenii nu stiu exact ce trebuie sa faca.
Iti las acum ”Planul centralei termice” in care aflii ce setari sa faci, ce verificari si cand trebuie sa le faci.
Intra acum si descarca gratuit Planul anual pentru o centrala fara probleme.