- in Centrale Termice , Termice
- |
- 73 comments
Pot Sa Prelungesc Evacuarea La Centrala Termica? [Lungime Maxima Kit]
Fiecare centrala termica are nevoie de un kit de evacuare. Pentru a scoate fumul, aburul si gazele arse din casa.
Tubulatura de evacuare pentru centrala termica este importanta pentru siguranta noastra.
Mai demult puteai sa-ti pui centrala termica (aproape) oriunde in casa fara probleme. Dar in ziua de azi, sunt cateva reguli stricte pe care instalatorii trebuie sa le respecte.
Ceea ce poate sa insemne ca pozitia de montaj a centralei trebuie sa se schimbe. Sau kitul de evacuare trebuie schimbat.
O sa gasesti mai jos lucruri importante pe care trebuie sa le stii atunci cand faci montajul centralei termice si a tubulaturii de evacuare pentru gazele arse.
In acest ghid, Blog de Instalatii iti arata cat poti sa prelungesti kitul de evacuare al centralei termice.
Ce este mai exact kitul de evacuare al centralei termice?
Definitia pentru kitul de evacuare al centralei termice: Kitul de evacuare al centralei termice este o componenta care permite gazelor arse sa iese in siguranta din interiorul casei.
De multe ori este o teava sau un tub prinsa de centrala termica pentru a evacua fumul produs de arderea combustibilului.
Scopul principal al ei este evacuarea in siguranta fara a expune pe cei din casa. Tubulatura de evacuare iese prin perete sau acoperis in afara cladirii.
Fara un kit de evacuare pentru centrala termica, avem riscul de a fi expusi la gazele arse lucru care este periculos.
Fiecare centrala termica noua trebuie sa aiba un kit de evacuare nou.
Kit de evacuare vertical sau orizontal?
In general gasim doua tipuri de kituri de evacuare, in functie de tipul de montaj si locul pe unde ies din cladire.
Acestea sunt: Kit de evacuare orizontal (cel mai folosit) si kit de evacuare vertical.
1. Kit de evacuare orizontal pentru centrala termica
Este cel mai folosit tip de evacuare pentru centrala termica. Evacuarea centralei merge orizontal prin peretele exterior si poti gasi mai multe componente cum sunt acestea.
2. Kit de evacuare vertical pentru centrala termica
Tubulatura de evacuare a centralei termice iese vertical prin acoperisul casei. Este un montaj de obicei mai scump.
E necesara munca suplimentara si verificat sa nu depasim lungimea maxima de evacuare a centralei termice.
De cele mai multe ori kitul de evacuare este orizontal si poate fi vazut cum iese prin peretele exerior al casei sau apartamentului.
Traseul cel mai scurt al evacuarii centralei termice este direct prin peretele pe care este montata centrala termica.
Daca centrala termica nu este montata pe un perete exterior, se poate instala un kit de evacuare vertical.
Si atunci tubulatura de evacuare a centralei termice merge vertical si iese prin acoperis. Asa ar trebui montate in special centralele termice in condensatie.
Pentru ca ele evacueaza gaze arse la temperatura mica, de multe ori poti vedea cum centrala termica scoate abur pe evacuare (lucru care este normal).
Kitul de evacuare vertical arata ca un cos de soba mai mic. Montajul lui este mai scump in general si implica mai multe materiale si munca.
In unele cazuri e necesara si o schela pentru a ajunge in siguranta la acoperis.
Care e distanta dintre cosul centralei si vecin?
Centralele termice produc aburi, dioxid de carbon si monoxid de carbon. Aceste substante pot sa fie toxice si daunatoare.
Daca nu folosesti tubulatura de evacuare potrivita, poti sa ai situatii foarte periculoase pentru sanatate.
Uite care sunt cateva distante recomandate pentru evacuarea gazelor arse.
- A – sub fereastra 600 mm
- B – Sub grila de aerisire 600 mm
- C – Sub streasina 300 mm
- D – Sub balcon 300 mm
- E – Fata de o fereastra 400 mm
- F – Fata de o grila de aerisire 600 mm
- G – Fata de tuburi de evacuare orizontale sau vertical 600 mm
- H – Fata de coltul cladirii 300 mm
- I – Fata de intrarea cladirii – 1000 mm
- L – Fata de sol sau de un alt etaj 1800 mm
- M – intre doua terminale vertical 1500 mm
- N – intre doua terminale orizontale 600 mm
- O – de la o gura de aerisire 600 mm
- P – de la o fereastra 400 mm
Distanta cosului de fum fata de vecini este importanta. Si mai sunt restrictii pentru situatia cand evacuarea centralei termice iese pe un trotuar unde circula oameni.
Daca tubulatura de evacuare a centralei termice este la o distanta mi mica de 60 de cm fata de limita de proprietate cu vecinii tai, poate avea implicatii pentru oricine trece pe acolo.
In general daca kitul de evacuare iese intr-un loc public sau intr-un trotuar, trebuie orientat in sus peste inaltimea de 2,1 metri.
Astfel incat gazele arse sa fie mereu deasupra capului trecatorilor.
Lungime maxima de evacuare centrala termica Viessmann in condensatie
Pentru centrala termica Viessmann Vitodens 050 de 24 kw
- Lungimea maxima a tubulaturii de evacuare gaze arse: pana la 15 metri (diametru 60/100)
- Vezi pretul pentru prelungiri de tubulatura
Pentru a adapta puterea arzatorului la lungimea tubulaturii de evacuare gaze arse, se seteaza un coeficient de corectie din meniul centralei – detalii in instructiunile de montaj.
Lungime maxima de evacuare centrala termica Ariston Genus One in condensatie
Pentru centrala termica Ariston Genus One in condensatie
- Lungimea maxima a tubulaturii de evacuare gaze arse: pana la 8 metri (diametru 60/100)
- Vezi pretul pentru prelungiri de tubulatura
Kitul de evacuare nu trebuie inclinat. Se monteaza in pozitie orizontala deoarece tubul este deja inclinat cu scurgerea catre centrala.
Lungime maxima de evacuare centrala termica Motan in condensatie
Pentru centrala termica Motan MKDens25 in condensatie
- Lungime maxima a tubulaturii de evacuare gaze arse: pana la 20 metri (diametru 60/100)
- Vezi pretul pentru prelungiri de tubulatura
Centrala nu necesita priza de aer in camera unde este montata. Aerul pentru ardere se capteaza din afara cladirii.
Lungime maxima de evacuare centrala termica Immergas in condensatie
Pentru centrala termica Immergas Victrix Terra in condensatie
- Lungimea maxima de evacuare (orizontal si vertical) este de pana la 12 m liniari
- Vezi pretul pentru prelungiri de tubulatura
Cat de lunga poate sa fie evacuare la centrala termica
Pentru a trece la racordul de 80/125 se foloseste un kit adaptor cu flansa. Astfel poti sa obtii lungimi mai mari de tubulatura.
Pentru fiecare cot la 90 de grade suplimentar, se reduce lungimea maxima a tubulaturii de admisie/evacuare cu 1 metru.
Pentru fiecare cot la 45 de grade suplimentar, se reduce lungimea maxima a tubulaturii de admisie/evacuare cu 0.5 metri.
Izolarea fata de elementele casei
Gazele arse ce ies de la kitul de evacuare al centralei termice pot sa fie fierbinti.
Asa ca trebuie pastrata distanta fata de corpul omenesc, dar si fata de elementele de constructie.
De exemplu trebuie sa fie o distanta de minim 30 cm fata de burlanele de ploaie din material plastic.
Concluzie
Asa cum ai vazut, sunt numeroase reglementari care se aplica in cazul evacuarii centralelor termice.
Pentru beneficiari poate sa fie mai greu de urmarit toate dimensiunile ce trebuie respectate.
Desi reglementarile par sa fie stricte, ele sunt facute pentru siguranta noatra a tuturor.
Pentru orice modificari faci la kitul de evacuare al centralei termice, trebuie sa apelezi la o firma de instalatii autorizata.