- in Centrale Termice , Electrice , Termice
- |
- 55 comments
Centrala Electrica Cu Preparare Apa Calda Menajera
Te salut cititorule! Am primit mai multe intrebari despre centralele electrice si functionarea lor. Asa ca astazi o sa-ti povestesc putin despre partea de apa calda menajera la o centrala electrica.
Am avut ocazia sa vorbesc cu mai multi clienti care cauta sa cumpere o centrala electrica. Si daca nu esti familiar cu aceste produse, o sa ti se para putin diferite.
Multa lume le asociaza cu centralele pe gaz. Adica se crede ca o centrala electrica este la fel ca o centrala pe gaz. Adevarul este ca nu prea seamana deloc. Cel putin la partea de apa calda menajera si la cea de incalzire a agentului termic.
Din aceste motive, poti sa faci o alegere gresita daca nu cunosti bine produsul. Din ce am observat eu, acestea sunt 2 greseli frecvente care se fac daca credem ca centrala electrica este ca cea pe gaz:
- Vrei sa montezi o centrala electrica de 24 de kw la un apartament de 50 m2. Pentru ca daca ai pune centrala pe gaz, ai alege una de 24 de kw, nu?
- Vrei sa montezi o centrala electrica cu apa calda instant, pentru ca asa este si centrala pe gaz.
Lucrurile stau diferit la centralele electrice. Si anume:
- La 50 de metri patrati ai nevoie de o centrala electrica de 6 kw (nu de 24),
- Nu vei gasi pe piata centrala electrica cu preparare instant de apa calda menajera.
Centrala electrica cu preparare apa calda menajera
In acest articol iti voi prezenta o metoda prin care poti racorda o centrala electrica Protherm la un boiler extern.
Dar bine Cosmine, daca pun eu un boiler electric separat, nu e mai simplu?
Poate ca este mai simplu. Dar nu este intodeauna potrivit. La un boiler electric de 80 de litri, vei avea o rezistenta electrica de 2000 W care va incalzi in 2-3 ore tot volumul de apa.
Dar daca iei un boiler cu serpentina pe care-l legi la centrala electrica, vei avea toata puterea centralei electrice (6, 9, 18 kw sau mai mult) care va incalzi boilerul intr-un timp mai scurt.
Cum montez o centrala electrica cu boiler?
Pentru a monta o centrala electrica cu boiler, avem nevoie de urmatoarele componente:
- Centrala electrica Protherm,
- Boiler cu serpentina,
- Kit vana cu 3 cai pentru conectarea centralei la boiler.
1. Centrala electrica Protherm
Cumpara acum de la eMag.ro
2. Boiler termoelectric cu serpentina
Cumpara acum de la eMag.ro
3. Kit vana cu 3 cai pentru boiler
Acest kit de conectare al centralei electrice la boiler il poti gasi la distribuitorii de centrale electrice Protherm.
Schema de montaj centrala electrica cu boiler
In schema de mai jos este prezentat modul in care se pot conecta centrala electrica, boilerul si vana cai.
Atentie: Daca faceti singur montajul centralei termice:
- Inainte de pornirea centralei electrice, aceasta trebuie aerisita manual. Daca nu se face aerisirea centralei la punerea in functiune, se pot arde rezistentele pentru ca vor functiona fara apa.
- Dupa ce montati centrala, pentru a beneficia de garantie trebuie sa faceti punerea in functiune cu o firma autorizata. Gasiti lista firmelor autorizate pe certificatul de garantie sau in acest articol.
Kit-ul cu vană cu 3 căi este utilizat pentru conectarea boilerului la centrala electrica Protherm Ray.
Acesta constă din:
- Vană cu trei căi
- Elemente ale conductei pentru conectarea la cazan
- Cablu electric cu conectori pentru conectarea motor-ului la placa cazanului
- Motorul vanei
- Senzor cazan
Si acum, inainte de sfarsitul articolului, hai sa discutam despre variantele de preparare apa calda menajera cu centrala electrica.
Centrala electrica cu preparare apa calda menajera
Singura varianta care se poate pune in practica ar cam fi cea pe care ti-am prezentat-o mai sus. Daca mai stii alta, scrie un comentariu mai jos. Ar mai fi totusi cateva alte modele, de exemplu:
- centrala electrica cu 2 pompe de circulatie (una ce se poate lega la boiler) – dar cred ca nu se mai vand pe la noi.
Centrala electrica cu apa calda instant
Aceste modele sunt atat de scumpe, incat nu e cerere pentru ele si nu se aduc in Romania (pretul este de 2-3 ori mai mare).
Centrala electrica cu boiler incorporat
Nu am intalnit pana acum acest model. Pana la urma nu prea are sens sa ai boilerul incorporat, cand poti sa-l ai langa centrala.
Concluzie
Daca alegi sa incalzesti cu o centrala electrica, trebuie sa faci cumva si prepararea de apa calda menajera. O varianta este sa legi un boiler cu serpentina la centrala, sau sa ai un boiler electric separat.
Tu ce varianta preferi?
O sa te intereseaza si articolul in care poti afla cat consuma o centrala electrica.